Aşa se face că nu mai avem timp să vedem construcţii, oameni, proiecte umane, proiecte de cuplu, proiecte individuale, într-un cuvânt, culoarea viitorului.
Aivem momente când ne învăluie dezgustul faţă de tot ceea ce te înconjoară. Cum să scapi de asta?” e o întrebare pe care o bună parte dintre noi şi-o pune în gând sau în public, dar sunt puţini cei care iau în calcul un răspuns.
Când îţi cucereşti propria libertate, când nu mai vrei să intri într-o lume care nu te va face fericit, mai ales că nu ea te alege pe tine, ci, mai degrabă, tu vrei cu tot dinadinsul s-o alegi pe ea. Laşi valorile tale pentru ale altora, locurile tale pentru geografia încurcată şi rece a altei lumi, străină de tine, laşi limba ta, singura în care îţi poţi construi vise şi vorbi cu tine, laşi un om sau mai mulţi pentru un proiect la capătul căruia te vei regăsi totuşi singur; laşi cartea şi aparatul de fotografiat cu peliculă pentru "digital" şi computer, laşi cultura mare pentru Google şi începi să asumi viaţa ca pe un martor al stărilor tale, în care trebuie să-ţi ciopârţeşti sufletul ca să nu calci dincolo de limitele aşa-zisului proiect. Fugi de viaţa ta, de frică să nu pierzi un viitor despre care lumea vorbeşte fals, îngăduitor, cu o mirare şi apreciere prefăcute. Fiindcă şi asta face parte din proiect...
Ne-am pierdut visele …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu